Colombo de Niro, cel mai de treaba roman
29 iunie
0ra 21
Edi Neuman
www.eddieneumann.com
www.myspace.com/eddieneumann
Cristina Padurariu
Proiectul Colombo Deniro este ultimul si cel mai nou proiect din Timisoara. Bazele acestui proiect au fost puse de Eddie Neumann, unul dintre cei mai importanti compozitori si suflatori de jazz ai Romaniei. Fost membru al “The Jazz Unit”, cu care a inregistrat primul album live de jazz din Romania (1998, “Changes”), Eddie Neumann a cantat alaturi de Harry Tavitian in “Orient Express” la Hanovra si la Washington si a fost membru fondator al trupei Blazzaj, carora le-a compus cateva albume. In 2000, Eddie a primit premiul Uniunii Compozitorilor din Romania pentru albumul “From Now On”. Albumul, produs cu sextetul de jazz “The Jazz Unit”, a primit premiul pentru cel mai bun album de jazz al anului. Dupa o pauza de trei ani, timp in care a absolvit facultatea de stiinte polititice, s-a intors pe scena muzicala si a cantat cu nume precum Toni Kuhn, Dan Ionescu, Octavian Tavi Scurtu, Utu Pascu, Florin Barbu, Victor Miclaus, Horia Crisovan, Johnny Bota, Liviu Butoi, A G Weinberger, Lucian Ban, Vlaicu Golcea pe scena din Romania si cu Terry Seabrook, Spike Wells, Wayne McConnell, Quentin Collins, Tristan Banks, Dan Sheppard, Ralph Erle, Andy Maslen, Josh Peach, Rob Leake, Pete Burden, Del Turner, Francesco Locastro, Ross Ian Lardner, Nyika, David Charles pe scena Marii Britanii.
Vocea care completeaza acest proiect este vocea Cristinei Padurariu, fost membru al formatiei Blazzaj.
Proiectul lor vine cu o reala inovatie pentru muzica de pe Bega. Beat-uri scurte si sacadate, aproape satirice, se combina cu o voce fluida, lunga, curata si visatoare. Un ison sustinut cu “Didgeridoo” se suprapune sugestiv cu versuri despre copii intr-un sat roman (daca nu la nivel muzical, la nivel de stare sigur exista o identitate intre aborigenii care canta la Didgeridoo si satul roman). Armonii obsesive, aer de trompeta balcanica, chiar si o a doua voce, aspra… lucruri care aparent ar insuma doar un balamuc bizar se imbina intr-un produs finit care nu poate fi descris altfel decat o stare caracteristica, originala – forma superioara de comunicare: muzica buna.
